Tinerii în sindicate


În data 29 noiembrie 2017, în incinta Colegiului de Medicină Bălți s-a desfășurat seminarul instructiv cu genericul: ”Tinerii în sindicate. Azi elev – mâine tânăr specialist”, la care au participat tinerii sindicaliști din Colegiile de Medicină din Republica Moldova.

Drepturile și garanțiile salariatului la locul de muncă, soluționarea problemelor legislative, dar și alte informații utile despre sindicate – acestea au fost temele discutate la această întâlnire. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Municipal Bălți al Federației Sindicale ”Sănătatea”, președinte Stela Gorea; administrația CMB, director Andrei Sochirca; Comitetul Sindical al angajaților, președinte Ana Iscolnîi; Comitetul Sindical al elevilor, președinte Vlada Stici, cu participarea șefului Departamentului juridic al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, dlui Ion Preguza și dnei Alexandra Vîrlan, consilier pe probleme de informare și relații publice, Federația Sindicală ”Sănătatea”.


 

 

 

 

 

 

Socialize with us!