Festivitatea de Absolvire a Colegiului de Medicină Bălți, Promoția 2018

În data de 3 iulie 2018 a avut loc Festivitatea de Absolvire a Colegiului de Medicină Bălți, Promoția 2018.
Directorul Colegiului de Medicină Bălți, domnul Andrei Sochirca a dat start ceremoniei,
felicitând absolvenții și încurajându-i în drumul lor profesional, să onoreze și să respecte actul medical și niciodată să nu înceteze să învețe.
Într-o atmosferă solemnă, cei 184 de absolvenți ai Colegiului de Medicină Bălți, Promoția 2018,
au depus Jurământul lui Hipocrate, iar cei mai buni absolvenți,
care au înregistrat succese remarcabile pe parcursul anilor de studii, s-au învrednicit de diplome de merit.
Festivitatea de absolvire s-a încheiat cu o surpriză din partea formației Acord.

Emoții, lacrimi de bucurie, sentimente sublime, cele mai frumoase piese și cele mai sincere urări de bine,
ani de viaţă rodnică şi frumoşi în performanţe.